Cursuri permise barcă

Permisebarca.ro

ANUNT IMPORTANT PENTRU POSESORII DE PERMIS

Certificatele Internaționale de Conducător de Ambarcațiune de Agrement, indiferent de clasa acestora, emise anterior intrării în vigoare a Ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 2366 din 28 noiembrie 2022 trebuie preschimbate până la data de 31 decembrie 2025.
Începând cu 1 ianuarie 2026, certificatele emise anterior intrării în vigoare a regulamentului enunțat, care nu au fost preschimbate, nu vor mai fi valabile și nu vor mai putea fi folosite, însă se pot încă preschimba.

Actele necesare preschimbării:

  • Cerere tip completată - descarcă cererea
  • Certificatul de conducător de ambarcațiune de agrement deținut
  • Aviz psihologic obținut cu maxim 3 luni de data prezentării care să specifice: Apt conducător ambarcațiune de agrement
  • Certificat medical obținut cu maxim 3 luni de data prezentării emis de către medicul de familie sau de către o policlinică prin care să ateste starea de sănătate (apt medical sau clinic sănătos) în special din punct de vedere al acuității vizuale și auditive cu permisiunea de a conduce ambarcațiune de agrement
  • Carte de identitate
  • După caz, o fotografie și se va prelua semnătura pe un pad pus la dispoziție în sediile Căpităniilor Zonale din țară

Cursuri teoretice și practice de navigație

Permisebarca.ro

Alege unul sau mai multe dintre cursurile teoretice și practice pentru clasele de navigare dorite (C, D, S, Radio) pentru a învăța regulile de navigare a unei ambarcațiuni pe ape interioare sau maritime.

Bifează în calendar disponibilitatea pentru Sesiunea curentă a cursurilor de pregătire și putem începe în cel mai scurt timp. Poți alege, de asemenea, și una dintre sesiunile ulterioare, conform programărilor din calendar.

Perioadă curentă de înscrieri:

Sezonul 2026

Înscrie-te acum pentru sesiunea 2026

Cursurile de pregătire teoretică și practică se susțin în fiecare lună în perioada martie – octombrie in funcție de disponibilitatea Căpităniilor. În cadrul cursurilor veți susține și examenul practic (traseul). Examenul teoretic se va sustine ulterior la orice Căpitănie din țară în funcție de disponibilitate.

Sună pentru mai multe informații

Cursurile noastre teoretice și practice de navigație

Cursuri teoretice și practice Clasa C

Cursuri teoretice și practice Clasa C

Certificatul dă dreptul titularului să conducă ambarcaţiuni de agrement în zonele maritime care să nu depăşească o distanţă de maximum 6 Mm faţă de ţărm

  • Locații: Mangalia-Limanu, Snagov – Lac Snagov;
Cursuri teoretice și practice Clasa D

Cursuri teoretice și practice Clasa D

Certificat care dă dreptul titularului să conducă ambarcaţiuni de agrement pe căi navigabile interioare
  • Locații: Mangalia-Limanu, Snagov – Lac Snagov;
Cursuri teoretice și practice Clasa S

Cursuri teoretice și practice Clasa S

Recunoașterea competențelor de a executa navigația cu vele
  • Locații: Mangalia-Limanu;
Cursuri teoretice și practice GMDS-LRC

Cursuri teoretice și practice GMDS-LRC

Certificatul pentru operare în sistemul de radiocomunicaţii GMDSS
  • Cursul include o parte de teorie și una de simulator;
  • Locații: Mangalia-Limanu, Snagov – Lac Snagov;

CALENDAR CURSURI PERMIS AMBARCAȚIUNE

2026

Martie 2026

  • 06 martie 2026

    Curs practic Cls. C + D

    Snagov

  • 09 martie 2026

    Curs practic Cls. C + D

    Snagov

  • 27 martie 2026

    Curs practic Cls. C + D

    Snagov

Sailing Grecia

  • Mai 2026 (09.05.2026 - 16.05.2026)

    Sailing Grecia

    Atena, Marina Alimos

Ți-ai dorit dintotdeuna să navighezi liber? Să ai permis barcă și să fii propriul căpitan? Acum ai prețuri speciale de la permisebarca.ro.

Dacă alegi pachetul de cursuri Clasele C + D, prețul total este de 2200 lei 1400 lei

Pentru grupuri solicitați ofertă.

Dacă alegi pachetul de cursuri Clasele C + S, prețul total este de 2900 lei 2500 lei

Pentru grupuri solicitați ofertă.

Dacă alegi pachetul de cursuri Clasele C + D + S, prețul total este de 3500 lei 2900 lei

Pentru grupuri solicitați ofertă.

Formular de înscriere

Completați formularul de mai jos pentru a vă înscrie la cursurile noastre

După trimitere veți primi o confirmare pe adresa de email înscrisă de dumneavoastră.

Căpitan cu acte în regulă

Suntem autorizați de Autoritatea Navală Română să susținem cursuri de pregătire pentru obținerea certificatelor internaționale de conducător de ambarcațiuni pentru clasele D și C, S-Sail, GMDSS-LRC.
În plus te învățăm și reteța noastră specială de grog.